Compania Versita – parte a editurii germane de tradiţie De Gruyter în vizită în Republica Moldova

logoVineri, 22 noiembrie 2013, Alexandru Silanovici, manager vânzări de la Compania Versita Ltd a vizitat câteva instituţii ştiinţifice din Republica Moldova şi sediul ABRM pentru a discuta mai multe despre proiectele coordonate ABRM privind politicile Open Access. Domnul Silanovici a salutat inițiativa Asociaţiei Bibliotecarilor din Republica Moldova de a promova politicile de publicare Open Access, la nivel naţional. În acest context, a prezentat posibilităţile de publicare în regim Open Access puse la dispoziţie de Versita (www.versita.com). Compania, parte a editurii germane de tradiţie De Gruyter (www.degruyter.com), colaborează cu o serie de universităţi, institute de cercetare, societăţi academice precum şi alte organizaţii şi publică, la nivel internaţional, peste 400 de jurnale ştiinţifice aparţinând unui spectru larg de discipline.

În regiune, Versita colaborează cu reviste ştiinţifice din Bulgaria (6), Romania (40), Ungaria (5), Macedonia (5), Serbia (7), Slovacia (44), Bosnia (1), Cehia (24), Ucraina(2) sau Turcia (1) şi cu instituţii de prestigiu precum Academia de Ştiinţe din Bulgaria, Academia de Ştiinţe din Macedonia sau Universitatea din Bucureşti.

Publicarea în regim Open Access alături de Versita prezintă numeroase avantaje:

  • Publishing profesional folosind tehnologie de vârf şi o interacțiune crescută cu publicul-ţintă (platforma De Gruyter foloseşte tehnologia PubFactory şi oferă numeroase funcţionalităţi precum integrare social media, legături directe către referinţe, distribuţia automată a abstractelor şi metadatelor către baze de date, căutare avansată, alerge s.a. pentru mai multe informaţii, puteţi accesa link-ul: http://www.pubfactory.com/platform/features.html);
  • Creşterea numărului de citări ca rezultat al unei vizibilităţi sporite (Versita/De Gruyter colaborează cu peste 300 de baze de date precum: Scopus, PubMed, CAS, ProQuest, Google Scholar, RePEc);
  • Interconectarea cu o reţea globală de alte jurnale, baze de date şi librării;
  • Distribuţia conţinutului către milioane de utilizatori la nivel internaţional;
  • Optimizarea procesului de aplicare la serviciile A&I (abstractizare & indexare);
  • Servicii de stocare pe termen lung a conţinutului;
  • Aplicarea eficienta la servicii precum Thomson Reuters (ISI).

În plus, jurnalele pot selecta dintr-o lungă lista de alte servicii: sistemul online de transmitere a manuscriselor şi recenzie (Editorial Manager), sistemul online de management al procesului de producţie şi management al conţinutului (ProduXion Manager), sistemul de detectare a plagiatului (CrossCheck), machetare şi corectură, compoziţia fişierelor manuscriselor, vânzarea şi distribuţia copiilor tipărite şi multe altele.

Domnul Alexandru Silanovici a dorit să fie organizată o întâlnire comună cu reprezentanţii instituțiilor din sfera ştiinţei şi inovării, cu editorii revistelor academice din Republica Moldova pentru sfârşitul lunii ianuarie 2014, în scopul de a discuta mai multe despre oferta de publicare a Companiei Versita şi cum poate aceasta să ajute jurnalele din Republica Moldova.

Datele de contact:

Alexandru Silanovici, Sales Manager South-Eastern Europe 

Email:    alexandru@versita.com
Mobile: +40 742 139 481  /  +40 753 984 530
Skype:    asilanovici.versita
Versita Ltd, 78 York Street, London W1H 1DP, Great Britain
Walter de Gruyter GmbH, 13 Genthiner Street, Berlin 10785, Germany
www.versita.com    /   www.degruyter.com

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Educaţie şi cultură. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s